Pagină:Eschil - Prometeu înlănțuit (trad. Nicolae Iorga, 1940).pdf/37

Perdeaua a IV-a

 

---

 

HERMES.
Pe tine, gânditorul, pe cel cu gând amar,
Pe cel greșit la zeii de sus, pe cel ce dă
La oameni cinstea mare, pe hoțul focului
Îl văd. Te ’ntreabă Zèus ce nuntă vrei să spui,
Din care el urmează apoi să-și piardă tronul.
Și lucrurile-acestea tu să nu le ascunzi,
Ci drept le spune ’n față și nu căta să mergi
Pe cale îndoită, o Prometeu, căci vezi
Că Zèus prin acestea de loc nu se ’mblânzește.

PROMETEU.
Ți-i graiul plin de gânduri mărețe și trufașe,
Ca de la cel ce este în slujba zeilor.
Cei noi, cu noul vostru stăpân, domniți acum
Și credeți fără nicio durere c’o să stați.
Nu pot să simt că domnii prin silă vor cădea?
Căzură doi, dar cela de al treilea, ce e
Stăpân, și mai degrabă, mai rușinos cădea-va.
Să nu crezi că-s în stare de dânșii să mă tem,
Nici cât nu am vre-o frică de ei. Dar tu încearcă
Solia ta pe care-o aduci, grăbește-ți-o,
Ci toate ce le’i spune nu m’or încredința!

HERMES.
Cu astfel de ’ndrăzneală ajùnseși mai de mult
La chinurile căror li ești supus acuma.

PROMETEU.
În loc de-a ta robie prefer durerea mea.
S’o știi, ți-o spun, și rostul nu sânt dispus să-l schimb.