Această pagină nu a fost verificată
37
Veni-vor, pe acestea grăbind să le vâneze
La nunta nedorită, și-un zeu îi va zori.
Pământul lui Petargos îi va primi apoi,
Fiind uciși în noapte de un Ares femeiesc,
Căci fiece soție pe soț îl va jertfi,
Tăișul dublu-al spadei scăldând în trupul lor.
De ar veni o Kypris așa peste-ai miei dùșmani!
Pe una dintre fete iubirea va sili-o
Să nu-și ucidă soțul, ci gându-și va schimba.
Din două lucruri àstfel pe-acesta-l va alege:
Să-i zică: fără vlagă, decât că i ucigașă.
Aceia ’n Argos neamul regal va ’ntemeia.
Nevoie este însă să-mi taiu cuvântul lung.
Din neamu-acela unul viteaz va răsări,
Vestit prin a’ lui arcuri, și el va libera.
Acestea prin oracol odată mi-a vestit
Titana, vechea zee, ce-mi este mie mamă.
Dar cum și când, se cere să spun cuvânt mai lung:
Tu din aceia nu poți să aibi vre un câștig.
La nunta nedorită, și-un zeu îi va zori.
Pământul lui Petargos îi va primi apoi,
Fiind uciși în noapte de un Ares femeiesc,
Căci fiece soție pe soț îl va jertfi,
Tăișul dublu-al spadei scăldând în trupul lor.
De ar veni o Kypris așa peste-ai miei dùșmani!
Pe una dintre fete iubirea va sili-o
Să nu-și ucidă soțul, ci gându-și va schimba.
Din două lucruri àstfel pe-acesta-l va alege:
Să-i zică: fără vlagă, decât că i ucigașă.
Aceia ’n Argos neamul regal va ’ntemeia.
Nevoie este însă să-mi taiu cuvântul lung.
Din neamu-acela unul viteaz va răsări,
Vestit prin a’ lui arcuri, și el va libera.
Acestea prin oracol odată mi-a vestit
Titana, vechea zee, ce-mi este mie mamă.
Dar cum și când, se cere să spun cuvânt mai lung:
Tu din aceia nu poți să aibi vre un câștig.
IO.
Vai, vai, mă prind acuma aceleași suferinți
Și nebunia care-mi lovește sufletul:
Tăunul mă înțeapă ca focul în adânc,
Și inima de frică grăbește ritmul ei.
Iar ochii miei în juru-mi privesc înspăimântat.
Pe-alăture de cale mă duc în zăpăcire,
De vânt furios mișcată, făr’ a rosti cuvânt,
Și vorbe tulburate izbesc la întâmplare
În mijlocul de valuri urîte ale soartei.
Vai, vai, mă prind acuma aceleași suferinți
Și nebunia care-mi lovește sufletul:
Tăunul mă înțeapă ca focul în adânc,
Și inima de frică grăbește ritmul ei.
Iar ochii miei în juru-mi privesc înspăimântat.
Pe-alăture de cale mă duc în zăpăcire,
De vânt furios mișcată, făr’ a rosti cuvânt,
Și vorbe tulburate izbesc la întâmplare
În mijlocul de valuri urîte ale soartei.
CORUL.
Da, înțelept, a fost prea înțelept,
Acel ce ’ntăiu în gur’ a purtat, și ’n graiu pe urmă
A spus c’ așa se cade:
În căsătorie asemenea să-ți iei
Și nici chiar cu aceia de neam prea strălucit
Nu este bine pentru acei smeriți în lume.
Niciodată, niciodată, o Moire,
Nu m’ați vedea ca patul lui Zeus să dorim,
Și nici spre altă nuntă cu cei ce sânt în cer,
Da, înțelept, a fost prea înțelept,
Acel ce ’ntăiu în gur’ a purtat, și ’n graiu pe urmă
A spus c’ așa se cade:
În căsătorie asemenea să-ți iei
Și nici chiar cu aceia de neam prea strălucit
Nu este bine pentru acei smeriți în lume.
Niciodată, niciodată, o Moire,
Nu m’ați vedea ca patul lui Zeus să dorim,
Și nici spre altă nuntă cu cei ce sânt în cer,
