Această pagină nu a fost verificată
36
CORUL.
Tu, dacă despre drumul cel greu rătăcitor
Mai ai ceva pe care lăsatu-l-ai nespus,
Adauge-l, și, dacă pe toate le-ai rostit,
Aminte adu-ți: astea de noi au fost cerute.
Tu, dacă despre drumul cel greu rătăcitor
Mai ai ceva pe care lăsatu-l-ai nespus,
Adauge-l, și, dacă pe toate le-ai rostit,
Aminte adu-ți: astea de noi au fost cerute.
PROMETEU.
Aflat-a astfel toată a ei călătorie,
Dar, ca să vadă însăși că nu ’n zadar m’ascultă,
Și lucrurile care ea le-a răbdat, le-oiu spune,
Și ’n ele-a fi dovadă cuvintelor rostite.
Ci voiu lăsa de-o parte puhoiul vorbelor,
Venind la ținta însăși a astei rătăciri.
Deci, când și la Molosii din șes tu vei fi fost,
Pe lângă înălțata Dodonă, locul unde
Se află profeția lui Zeus Thesprotean,
Și este-acea minune: stejarii ce vorbesc,
În cari-ți află soarta, drept, fără de enigme:
Vei fi strălucitoarea soție a lui Zèus,
De e ca prin aceasta să mai fii măgulită.
Apoi ai fost gonită pe-o cale lângă mare
Și ai ajuns la golful Reei, larg, și acolo
E drum de vifor numai, pe locuri încurcate,
Și ’n clipa viitoare adâncul cel marin
Va fi, tu-l știi prea bine, la Marea Ioniană:
Așa îi zic, fiindcă ți-e semn al pribegiei.
Acestea îți vin semne din astă minte-a mea
Ce vede și aceia ce n’am spus în cuvinte,
Și altele ce vouă în obște vi le spun,
Când mă întorc la vechea urmare-a vorbelor.
Ca ultima pe culme-i cetatea Kànopos,
În locul unde Nilul își varsă unda ’n mare:
Acolo Zeŭs pe tine în ce-ai fost te-a preface.
Mângâietoarea-i mână ușor te va atinge,
Și tu vei naște-acolo pe Epaphos cel negru,
A cărui stăpânire-i cât este Nilul larg.
A cincea de la dânsul mlădiță, fete cinzeci,
Apoi se vor întoarce, în ciuda voii lor,
La Argos, ca să scape de nunta nedorită
Cu-ai lor nepoți, aceia de dânsele aprinși.
Ca șoimi de porumbițe ținându-se aproape
Aflat-a astfel toată a ei călătorie,
Dar, ca să vadă însăși că nu ’n zadar m’ascultă,
Și lucrurile care ea le-a răbdat, le-oiu spune,
Și ’n ele-a fi dovadă cuvintelor rostite.
Ci voiu lăsa de-o parte puhoiul vorbelor,
Venind la ținta însăși a astei rătăciri.
Deci, când și la Molosii din șes tu vei fi fost,
Pe lângă înălțata Dodonă, locul unde
Se află profeția lui Zeus Thesprotean,
Și este-acea minune: stejarii ce vorbesc,
În cari-ți află soarta, drept, fără de enigme:
Vei fi strălucitoarea soție a lui Zèus,
De e ca prin aceasta să mai fii măgulită.
Apoi ai fost gonită pe-o cale lângă mare
Și ai ajuns la golful Reei, larg, și acolo
E drum de vifor numai, pe locuri încurcate,
Și ’n clipa viitoare adâncul cel marin
Va fi, tu-l știi prea bine, la Marea Ioniană:
Așa îi zic, fiindcă ți-e semn al pribegiei.
Acestea îți vin semne din astă minte-a mea
Ce vede și aceia ce n’am spus în cuvinte,
Și altele ce vouă în obște vi le spun,
Când mă întorc la vechea urmare-a vorbelor.
Ca ultima pe culme-i cetatea Kànopos,
În locul unde Nilul își varsă unda ’n mare:
Acolo Zeŭs pe tine în ce-ai fost te-a preface.
Mângâietoarea-i mână ușor te va atinge,
Și tu vei naște-acolo pe Epaphos cel negru,
A cărui stăpânire-i cât este Nilul larg.
A cincea de la dânsul mlădiță, fete cinzeci,
Apoi se vor întoarce, în ciuda voii lor,
La Argos, ca să scape de nunta nedorită
Cu-ai lor nepoți, aceia de dânsele aprinși.
Ca șoimi de porumbițe ținându-se aproape
