Această pagină nu a fost verificată
35
CORUL.
O veste-i pentru dânsa și alta pentru noi.
Ni-o dă: făgăduința să nu-ți tragi înapoi!
Acesteia să-i fie sfârșitul rătăcirii,
Iar noi să știm pe cine te poate libera?
O veste-i pentru dânsa și alta pentru noi.
Ni-o dă: făgăduința să nu-ți tragi înapoi!
Acesteia să-i fie sfârșitul rătăcirii,
Iar noi să știm pe cine te poate libera?
PROMETEU.
De vreți, eu împotriva voinții nu vă stau,
Să nu fac tot ce pofta vă este s’auziți.
Întâiu, ție, o Io, ți-oiu spune drumul greu
Pe care ’n amintirea-ți se cade să ți-l scrii.
Atuncea când vei trece de apa șesului,
Spre Răsăritul care privește cu ochi de soare,
Trecând pe valul mării, pe urmă vei sosi
În câmpii de Gorgone-al Kisthenii, și acolo
Se afl’acele fete bătrâne Phorkimède:
Trei lebede ca formă, și au numai un ochiu
Și-un dinte: nu le-atinge nici soarele de zi
Cu razele, nici noaptea cu umbre nu le-atinge.
Vedea-vei mai departe și alte trei surori:
Gorgonele cu plete de șerpi, ucigătoare,
Pe care cum le vede un om, este și mort.
Aceasta-i cetățuia pe care ți-o vestesc.
Acum ascultă altă priveliște urîtă,
Căci Zeŭs își ține cânii cei muți, cu botu-adânc:
Grifonii li se zice, și oastea chiorilor
Arìmaspi de-a călare, ce stau la vadul cel
Bogat în aur, unde-i al lui Pluton sălaș.
De-aceia stăi departe. Și-apoi îți vine țara
Cea plină de mistere, în care către soare-s
Cei încă mai departe, ai negrei seminții,
Ce stă, răsăriteană, la râul Aitiops.
Te du deci pe la țermuri, pân’ vei găsi pripòrul,
Acolo unde vine din munte, de la Byblos,
Acel sfânt râu ce-i Nilul, plăcutul de băut,
Acesta te va duce la țara colțurată
Neilòtis, în a cării măreață colonie,
O Io, soarta-ți dete să fii tu ctitoră,
Cu fiii. Dacă este ceva greu de ’nțeles,
Mai cere-l înc’ odată, spre-a ști cum trebuie,
Căci doar eu am mai multă vreme și decât vreau.
De vreți, eu împotriva voinții nu vă stau,
Să nu fac tot ce pofta vă este s’auziți.
Întâiu, ție, o Io, ți-oiu spune drumul greu
Pe care ’n amintirea-ți se cade să ți-l scrii.
Atuncea când vei trece de apa șesului,
Spre Răsăritul care privește cu ochi de soare,
Trecând pe valul mării, pe urmă vei sosi
În câmpii de Gorgone-al Kisthenii, și acolo
Se afl’acele fete bătrâne Phorkimède:
Trei lebede ca formă, și au numai un ochiu
Și-un dinte: nu le-atinge nici soarele de zi
Cu razele, nici noaptea cu umbre nu le-atinge.
Vedea-vei mai departe și alte trei surori:
Gorgonele cu plete de șerpi, ucigătoare,
Pe care cum le vede un om, este și mort.
Aceasta-i cetățuia pe care ți-o vestesc.
Acum ascultă altă priveliște urîtă,
Căci Zeŭs își ține cânii cei muți, cu botu-adânc:
Grifonii li se zice, și oastea chiorilor
Arìmaspi de-a călare, ce stau la vadul cel
Bogat în aur, unde-i al lui Pluton sălaș.
De-aceia stăi departe. Și-apoi îți vine țara
Cea plină de mistere, în care către soare-s
Cei încă mai departe, ai negrei seminții,
Ce stă, răsăriteană, la râul Aitiops.
Te du deci pe la țermuri, pân’ vei găsi pripòrul,
Acolo unde vine din munte, de la Byblos,
Acel sfânt râu ce-i Nilul, plăcutul de băut,
Acesta te va duce la țara colțurată
Neilòtis, în a cării măreață colonie,
O Io, soarta-ți dete să fii tu ctitoră,
Cu fiii. Dacă este ceva greu de ’nțeles,
Mai cere-l înc’ odată, spre-a ști cum trebuie,
Căci doar eu am mai multă vreme și decât vreau.
