Această pagină nu a fost verificată
32
Te ’i duce peste câmpii de nimene lucrați,
Și vei sosi la Sciții nomazi, ce-și poartă casa
De vergi pe cară ’nalte cu roțile frumoase
Și au la coapsă arcul ce trage de departe;
Dar tu să nu te-apropii, ci răpezii tăi pași
Să-i porți și mai departe spre vuietul de valuri.
Apoi, la mâna stângă, vin meșterii de fier,
Chalybii, și se cade ca iar să te ferești,
Căci ei nu sânt prielnici străinilor ce vin.
Îndată se ivește un râu vestit în lume,
Și să nu cerci a-l trece, căci vadul este greu,
De n’atingi Caucasul cu vârful mai înalt,
Acolo de-unde râul pornește spumegat,
Și-atunci vei trece vârfuri vecine stelelor
Și’i merge, spre amiază purtându-ți pasul tău:
Acolo este oastea de aspre Amazoane:
Stau sus la Themiskyra, din vremuri, lângă apa
Thermòdontul, și-acolo dă marea ’n Salmydessa:
Năierului vrăjmașă-i și maștihă plutirii.
Ci ele te vor duce pe-acolo bucuros.
Acuma-ți vine Istmul Cimeric lângă poarta
Acelei mlaștini care cu greu e de trecut;
Dar tu mai lasă țermul și treci de Meòtida;
Apoi va fi la oameni eternă povestirea
Că ai trecut pe-acolo și „Bòsfor” s’a numi.
Acuma lași tot șesul acest’ al Europei,
Și ’n Asia sosi-vei. Și vouă nu vă pare
Că ’n toate cele este tiranul zeilor
Așa de plin de silă, căci el, un zeu fiind,
Dori de-această fată, ursindu-i rătăcirea?
Ți-a fost, copilă, nunta cu o pețire-amară,
Acum povestea asta ce o ai auzit
Să-ți pară că nu este măcar un început!
Și vei sosi la Sciții nomazi, ce-și poartă casa
De vergi pe cară ’nalte cu roțile frumoase
Și au la coapsă arcul ce trage de departe;
Dar tu să nu te-apropii, ci răpezii tăi pași
Să-i porți și mai departe spre vuietul de valuri.
Apoi, la mâna stângă, vin meșterii de fier,
Chalybii, și se cade ca iar să te ferești,
Căci ei nu sânt prielnici străinilor ce vin.
Îndată se ivește un râu vestit în lume,
Și să nu cerci a-l trece, căci vadul este greu,
De n’atingi Caucasul cu vârful mai înalt,
Acolo de-unde râul pornește spumegat,
Și-atunci vei trece vârfuri vecine stelelor
Și’i merge, spre amiază purtându-ți pasul tău:
Acolo este oastea de aspre Amazoane:
Stau sus la Themiskyra, din vremuri, lângă apa
Thermòdontul, și-acolo dă marea ’n Salmydessa:
Năierului vrăjmașă-i și maștihă plutirii.
Ci ele te vor duce pe-acolo bucuros.
Acuma-ți vine Istmul Cimeric lângă poarta
Acelei mlaștini care cu greu e de trecut;
Dar tu mai lasă țermul și treci de Meòtida;
Apoi va fi la oameni eternă povestirea
Că ai trecut pe-acolo și „Bòsfor” s’a numi.
Acuma lași tot șesul acest’ al Europei,
Și ’n Asia sosi-vei. Și vouă nu vă pare
Că ’n toate cele este tiranul zeilor
Așa de plin de silă, căci el, un zeu fiind,
Dori de-această fată, ursindu-i rătăcirea?
Ți-a fost, copilă, nunta cu o pețire-amară,
Acum povestea asta ce o ai auzit
Să-ți pară că nu este măcar un început!
IO.
Vai, vai!
Vai, vai!
PROMETEU.
Și, dacă pentru-atâta tu poți acum să strigi,
Ce-a fi atunci când alte dureri le vei afla?
Și, dacă pentru-atâta tu poți acum să strigi,
Ce-a fi atunci când alte dureri le vei afla?
CORUL.
Și cum, tu ești în stare și altele să-i spui?
Și cum, tu ești în stare și altele să-i spui?
