Pagină:Eschil - Prometeu înlănțuit (trad. Nicolae Iorga, 1940).pdf/25

28

---

PROMETEU.
Și cum n’aș plânge însuși, când văd ce sufere
Copila lui Inàchos, iubită chiar de Zeus,
Și-acum în nesfârșite cărări o urmărește
Cu sila Hera, care o mână goală ’n lupte!

IO.
De unde știi ce nume avu și tatăl mieu,
Nenorocitei spune-i!
Adevărate lucruri tu mie îmi vorbești;
Numit-ai chiar și boala de care sufăr eu
Și care mă ucide într’una cu ’nțeparea
Furioasă: vai, o, vai!
Prin salturi, eu, flămânda, sosiiu batjocorită
De gândul de-urmărire al Herei ca stăpână.
Ci, din cei chinuiți,
Mai sufăr ca și mine?
Dar spune-acuma tu
Ce suferință-mi vine,
Și spune care-i leacul cu care aș scăpa?
Arată-l, dacă-l știi!
Ci strigă: spune-odată rătăcitoarei fete!

PROMETEU.
Ți-oiu spune-acuma toate ce trebuie să știi,
Și fără de enigme, ci ’n vorbă lămurită,
Cum se cuvine gura să spuie la prieteni:
Tu vezi acum pe-acela ce dete lumii focul!

IO.
O tu, ce-ai fost acestor oameni folositor,
De ce pățești acestea, sărmane Prometeu?

PROMETEU.
Opritu-m’am de-a plânge durerile ce simt.

IO.
Și nu vrei către mine acest dar să-l întinzi?

PROMETEU.
Ci spune ce-ți e voia: căci eu mă voiu supune.