Pagină:Eschil - Prometeu înlănțuit (trad. Nicolae Iorga, 1940).pdf/24

Perdeaua a III-a

 

---

 

IO.
Ce este această țară? Ce neam? Și ce văd eu?
Pe-acesta ’n frâu de piatră,
În care se ’nfioară de frig? Și ce păcate
Aice le plătește? Ci spune ’n ce pământ
Pierdută-s, năcăjita?
Vai, vai!
Mă ’nțeapă iar pe mine nemilostiva muscă,
Imaginea lui Argos cel din pământ născut.
În lături! Văd iar ochii o mie în spre mine!
Și el călătorește cu ochiul cel viclean
Pe care nu-l închide pământul nici în moarte!
Pe mine, chinuita,
Într’una mă vânează, ieșind din Iad de-acolo,
Și iată c’am ajuns
Flămăndă la nisipul de Mare depărtată,
Și naiul cel de seară din papura-i îmi cântă
Un rost al somnului.
O vai, o vai, pe unde acum mă va mai duce
Această rătăcire mereu în depărtări?
Și tu, fiu al lui Kronos, la ce m’ai înjugat
Și chinurilor pradă-s pe urma ta: vai, vai!
Pe mine, ’nebunită de-a muștii prigonire,
Mă porți înspăimântată așa, din loc în loc?
Mă arde ’n foc mai bine, închide-mă ’n pământ,
Mă dă la monștrii Mării
Și nu mă chinui,
Stăpâne-al rugii mele.
De lunga rătăcire ce-o duc de-atâta timp
Mi-e trupul gol, și unde
Să aflu alinare?
N’auzi tu oare glasul fecioari ’ncornorate?