Pagină:Eschil - Prometeu înlănțuit (trad. Nicolae Iorga, 1940).pdf/21

23

---

Și li-am deschis comoara de vrajă ce-o știam;
Eu cel d’intâiu din visuri făcuiu alegerea,
Și li-am vădit ce este ’n oracol de folos
Și ’n zborul cel nesigur al păsării cu ghiare.
Simbòluri neștiute eu li-am descoperit:
Li-am spus pe cele blânde spre-a le domestici,
Și care au un nume mai bun, și ce hrănire
Cer ele fiecare și orice legături
De ură și iubire, de viață-împreună,
Și ce-i în măruntaie și chiar coloarea care
Ar fi spre mulțămirea acelor zei cerești.
Ba ce-i ficatul, fierea si felul osebit,
Și ce li se ’nfășoară pe mațe și arzând
În foc năprasnic, àstfel la artă am condus
Pe oameni, și chiar semnul ce este ’n foc ascuns
Eu l-am vădit la ochii ce încă nu vedeau.
Aceasta îmi fu fapta. Dar și pe-alăturea
Foloasele ascunse ’n pământ li-am indicat.
Aramă, fier și aur și-argint, zăcând în fund,
Să spuie fără mine de-au stat a le găsi,
O, nimeni, știu prea bine, și ei nu-l pot ascunde,
Și ’ntr’un cuvânt, pe toate de vreai să le cuprinzi,
Întreaga artă este prin mine, Prometeu!

CORUL,
Nu este de nevoie acum ca fără rost
Să vie la năcazu-ți, căci am speranță bună
C’odată din aceste grozave legături
Scăpat vei fi, ca Zeus el însuși de puternic.

PROMETEU.
Dar nu mi-a fost aceasta soartă menită mie
Ca eu în suferință de mii și mii de feluri
Să stau plecat supt lanțuri ca astea ce le port?
Și arta ’n fața soartei e tot fără putere.

CORUL.
Și cine poate soarta aceast’ a o schimba?

PROMETEU.
Doar Moirele ’ntreite și-acele Erinìi!