Această pagină nu a fost verificată
22
Cum sufletelor proaste li-am dat a minții rază,
Voiu spune deci, și fără mustrare pentru ei,
Ci urmărind doar numai ce bine li-am dat eu:
Aveau ochi înainte, dar încă nu vedeau
Și, ascultând, auzul ei nu-l aveau, ci parcă
Erau icoane-asemeni cu cele de prin vis,
Treceau confusă vreme și nu aveau nici case
Clădite spre lumină și nici lucrul de lemn,
Ci supt pământ vīața-și târau ca furnicuțe,
În tainiți fără soare, scobite în adânc;
Nu li erau știute nici simțul iernilor,
Nici primăvara ’n floare, nici vara cea bogată,
Ci toate o părere: atâta li era.
Ci eu li-am dat știința de stele, rostul lumii.
Ei nu-și aflase ceata gândirilor alese,
Nici slovele pe care în scris să le adune,
Organ al amintirii și mam ’a Muselor,
Eu li-am supus supt juguri și vitele de drum
Și le-am făcut plecate la munca omenească,
Acea mai grea din toate, și cai voioși de hăț
I-am înhămat la cară, minune-a bogăției.
Pe mare pân ’atuncea, afar’ de mine, nimeni
Nu a găsit în pânze puterea de-a pluti.
Și eu, sărmanul, care atâta meșteșug
Aflat-am omenirii, nu pot găsi acum
Un mijloc ca năcazul să-l lepăd de la mine.
Voiu spune deci, și fără mustrare pentru ei,
Ci urmărind doar numai ce bine li-am dat eu:
Aveau ochi înainte, dar încă nu vedeau
Și, ascultând, auzul ei nu-l aveau, ci parcă
Erau icoane-asemeni cu cele de prin vis,
Treceau confusă vreme și nu aveau nici case
Clădite spre lumină și nici lucrul de lemn,
Ci supt pământ vīața-și târau ca furnicuțe,
În tainiți fără soare, scobite în adânc;
Nu li erau știute nici simțul iernilor,
Nici primăvara ’n floare, nici vara cea bogată,
Ci toate o părere: atâta li era.
Ci eu li-am dat știința de stele, rostul lumii.
Ei nu-și aflase ceata gândirilor alese,
Nici slovele pe care în scris să le adune,
Organ al amintirii și mam ’a Muselor,
Eu li-am supus supt juguri și vitele de drum
Și le-am făcut plecate la munca omenească,
Acea mai grea din toate, și cai voioși de hăț
I-am înhămat la cară, minune-a bogăției.
Pe mare pân ’atuncea, afar’ de mine, nimeni
Nu a găsit în pânze puterea de-a pluti.
Și eu, sărmanul, care atâta meșteșug
Aflat-am omenirii, nu pot găsi acum
Un mijloc ca năcazul să-l lepăd de la mine.
CORUL.
Pățit-ai àstfel, findcă din gând ai scăpătat:
E medic rău la boala în care a căzut
Acela care-și pierde încrederea, și leacul
Nu poate să-l găsească prin mijloc potrivit.
Pățit-ai àstfel, findcă din gând ai scăpătat:
E medic rău la boala în care a căzut
Acela care-și pierde încrederea, și leacul
Nu poate să-l găsească prin mijloc potrivit.
PROMETEU.
Ci vei afla acuma, mai mult: vei admira
Ce arte și ce drumuri cu mintea li-am găsit.
Căci doar în vremea veche, când boala năvălia,
Nici leac n’a fost vre unul, nici mijloc de hrănit
N’a fost, și bun, și sigur, ci doar se istoviau
În marea lor nevoie, iar eu li-am arătat
Dorita băutură a leacurilor blânde,
Cu care de-orice boală acum se apără
Ci vei afla acuma, mai mult: vei admira
Ce arte și ce drumuri cu mintea li-am găsit.
Căci doar în vremea veche, când boala năvălia,
Nici leac n’a fost vre unul, nici mijloc de hrănit
N’a fost, și bun, și sigur, ci doar se istoviau
În marea lor nevoie, iar eu li-am arătat
Dorita băutură a leacurilor blânde,
Cu care de-orice boală acum se apără
