Această pagină nu a fost verificată
20
PROMETEU.
Prostie, ușurință, o trudă în zădar.
Prostie, ușurință, o trudă în zădar.
OCEANUL.
Ci lasă-mă de-această boală să pătimesc,
Căci e câștig când omul cuminte n’o arată.
Ci lasă-mă de-această boală să pătimesc,
Căci e câștig când omul cuminte n’o arată.
PROMETEU.
Îți pare că aceasta greșeal’ a mea ar fi?
Îți pare că aceasta greșeal’ a mea ar fi?
OCEANUL.
Așa, mă ’ndreaptă vorba ta, limpede, spre casă.
Așa, mă ’ndreaptă vorba ta, limpede, spre casă.
PROMETEU.
Ci nu vreau ca durerea-mi să-ți deie un vrăjmaș.
Ci nu vreau ca durerea-mi să-ți deie un vrăjmaș.
OCEANUL.
E vorba de acela ce ține astăzi cerul?
E vorba de acela ce ține astăzi cerul?
PROMETEU.
Păzește, să nu-ți ardă inima!
Păzește, să nu-ți ardă inima!
OCEANUL.
Îți este ’nvățătura mai bună, suferința.
Îți este ’nvățătura mai bună, suferința.
PROMETEU.
Trimete deci și poartă această minte-a ta!
Trimete deci și poartă această minte-a ta!
OCEANUL.
Mi-ai dat deci la plecare acest cuvânt din urmă,
Căci pasărea cu patru aripi lovește-acum,
Etern în dreapta cale și bucuros, acuma,
Ea și-ar pleca genunchi ’n sălașele de-acasă.
Mi-ai dat deci la plecare acest cuvânt din urmă,
Căci pasărea cu patru aripi lovește-acum,
Etern în dreapta cale și bucuros, acuma,
Ea și-ar pleca genunchi ’n sălașele de-acasă.
CORUL.
De soarta ta fatală mi-i milă, Prometeu,
Din ochii miei duioșii șiroiu de lacrimi vin,
Pe-obraz se lasă roua
Din umede izvoare,
De soarta ta fatală mi-i milă, Prometeu,
Din ochii miei duioșii șiroiu de lacrimi vin,
Pe-obraz se lasă roua
Din umede izvoare,
