Pagină:Eschil - Prometeu înlănțuit (trad. Nicolae Iorga, 1940).pdf/11

13

---

PROMETEU.
Și, dacă vre odată nevoie va avea
De mine, de și ’n lanțuri, batjocură-s făcut,
Al zeilor sobor,
Ca să li-arăt voința cea nouă, supt al cării
Toiag va suferi,
Nici cu cântarea dulce a vorbelor frumoase
Nu m’a ’mblânzi și nici
Supt vre-o amenințare eu nu-l voiu lumina
Decât de-s scos din lanțuri sălbatece și-apoi
Pentru așa rușine el își va lua pedeapsa.

CORUL.
Ești îndrăzneț și soartei amare ce o suferi
Nu vrei să te îndupleci,
Și liberă ți-e vorba.
Pe noi însă ne prinde o frică misterioasă:
Ne temem de-a ta soartă
Și ne gândim ce capăt
Ajunge-vei să vezi
Puterilor de astăzi, căci datini nențelese
In inimă închise-s a fiului lui Kronos.

PROMETEU.
Eu știu ce aspru este, și-atât de încrezut
E în dreptatea-i Zeus, dar vremea va veni
Să-i fie gândul moale,
Când s’a izbi de-aceasta
Și, potolind mânia-i,
Veni-va într’acoace și ’n gând prietenos
Cu grabă către mine, grăbit și eu, veni-voiu

CORUL.
Desfășură-ni toate și samă dă-ni nouă
Cu ce păcat te prinse el, Zeus, și ’n ce fel
Așa fără de cinste și-amar te prigonește.
Învață-ne, de nu e jignire ’n vorba noastră.

PROMETEU.
Durere-mi e și vorbe de-acestea să mai spun,
Dar să o tac îmi este mai greu și peste poate.