Această pagină nu a fost verificată
12
Ducând aici cuvântul părintesc,
Și răpezile vânturi aice ne-au trimes
Căci sunetul de-oțele pătrunse până ’n fundul
Prăpăstiei și-atinse astfèl pudoarea noastră,
De am venit desculțe pe àripi zburătoare.
Și răpezile vânturi aice ne-au trimes
Căci sunetul de-oțele pătrunse până ’n fundul
Prăpăstiei și-atinse astfèl pudoarea noastră,
De am venit desculțe pe àripi zburătoare.
PROMETEU.
Vai, vai, o voi urmașe a’ lui Thetis fecunda,
Copile-a’ celui care, curgând jur împrejur,
Cu neadormite valuri, încunjură pământul,
Okeanos părinte, veniți, priviți ce lanțuri
Mă prind în vârf de-aceste prăpăstioase stânci,
Făcând nevrută strajă.
Vai, vai, o voi urmașe a’ lui Thetis fecunda,
Copile-a’ celui care, curgând jur împrejur,
Cu neadormite valuri, încunjură pământul,
Okeanos părinte, veniți, priviți ce lanțuri
Mă prind în vârf de-aceste prăpăstioase stânci,
Făcând nevrută strajă.
CORUL.
O, Prometeu, pe tine te văd, dar val de lacrimi
S’așterne ca o ceață bogată peste ochi
Când noi vedem cum chipul divin îți e legat
De piatră ’n aste triste cătușe de diamant,
Căci știm că e Olimpul supus la zeii noi
Și Zeus fără lege domnește cu-alte norme,
Iar cele mari uitării îi sânt acuma date.
O, Prometeu, pe tine te văd, dar val de lacrimi
S’așterne ca o ceață bogată peste ochi
Când noi vedem cum chipul divin îți e legat
De piatră ’n aste triste cătușe de diamant,
Căci știm că e Olimpul supus la zeii noi
Și Zeus fără lege domnește cu-alte norme,
Iar cele mari uitării îi sânt acuma date.
PROMETEU.
De m’ar fi dat în Hades acel de supt pământ,
Acolo unde morții îi ține ’n nepătrunsul
Adânc cu lanțuri grele de-oțele Tartarul,
Să nu mă râdă zeii, nici altul nimenea!
Acum însă sărmanu ’n bătaia vântului
Mă lupt cu suferința, batjocură la dùșmani.
De m’ar fi dat în Hades acel de supt pământ,
Acolo unde morții îi ține ’n nepătrunsul
Adânc cu lanțuri grele de-oțele Tartarul,
Să nu mă râdă zeii, nici altul nimenea!
Acum însă sărmanu ’n bătaia vântului
Mă lupt cu suferința, batjocură la dùșmani.
CORUL.
Și poate fi vre-un zeu
Atât de crud, să-și râdă?
E oare cu putință să te compătimeasc’
Oricine ’n aste rele, și unul singur, nu?
Iar el cu gândul aspru
Domnește zeii, crud,
Și n’a ’ncetat domnia-i decât în clipa ’n care
Sătul va fi, ori palma curma-va tirania-i.
Și poate fi vre-un zeu
Atât de crud, să-și râdă?
E oare cu putință să te compătimeasc’
Oricine ’n aste rele, și unul singur, nu?
Iar el cu gândul aspru
Domnește zeii, crud,
Și n’a ’ncetat domnia-i decât în clipa ’n care
Sătul va fi, ori palma curma-va tirania-i.
