Abia spuse bătrânul aceste cuvinte, că tunetul bubui cu putere la stânga lui[1] și o stea se rupse din cer, alunecând în noapte și lăsând în urmă-i o lungă dâră de lumină. O văzurăm atingând în trecere acoperișul casei noastre, după care se ascunse, pururi strălucitoare, în pădurea de pe muntele Ida, arătându-ne astfel lămurit drumul. In urmă-i lunga brazdă mai luminează încă și tot locul de prin prejur fumegă și miroase a pucioasă. Atunci tatăl meu, învins, se scoală în picioare, înalță rugăciuni zeilor și adoră steaua sfântă.
— Nu mai încape zăbavă; merg și eu: oriunde vă veți duce, vă urmez. Zei ai familiei mele, apărați casa noastră, apărați-mi nepotul. Dela voi vine prevestirea asta, subt a voastră ocrotire e Troia. Mă plec voinței voastre. Fiul meu, nu mă mai împotrivesc să-ți fiu tovarăș de drum.
Astfel grăi Anchise. Acuma pâlpâitul focului se aude mai deslușit în oraș și vâlvătaea își rostogolește vârtejul tot mai aproape.
— Aide dar, tată dragă, suie-te în cârcă pe umerii mei: mă voiu apleca, ca să poți ajunge. Nu voiu fi de loc împovărat de greutatea ta. Orice se va întâmpla de aici înainte, una și aceeași primejdie va fi pentru noi și amândoi vom avea o singură cale de scăpare. Micul Iulus va merge alături de mine, iar Creuza va veni în urma noastră, la o mică depărtare. Iar voi, slujitori, țineți minte ce vă spun. Cum eși din oraș, pe deal, e un templu străvechiu, acuma pustiu, al Cererei; alăturea e un chiparos bătrân, păstrat cu sfințenie de părinții noștri vreme de ani de zile. In acest loc ne vom aduna cu toții, venind pe drumuri deosebite. Tu, tată, ia în brațe vasele sfinte și penații patriei. Mie, care abia eșii dintr’un așa de crâncen măcel și dintr’atâta vărsare de sânge, nu mi-i îngăduit să-i ating, până când nu mă voiu spăla cu apă vie.
După aceste cuvinte, arunc pe umerii mei lați și pe gâtul meu aplecat în jos o haină, iar pe deasupra o piele galbănă
- ↑ Semnele dumnezeiești, cari veniau din spre răsărit, erau privite ca vestitoare de bine; cum însă augurul roman se punea cu fața spre miază-zi, răsăritul ii venia la stânga, așa încât semnele, ce se arătau la stânga, erau aducătoare de noroc.
