îi înconjurase din toate părțile și, dacă dragostea mea nu i-ar fi apărat, sabia dușmană i-ar fi străpuns și flacările i-ar fi înghițit de mult. Nu te lega de frumusețea Tindaridei din Sparta și de vinovăția lui Paris. Neîndurarea zeilor, numai a zeilor, răstoarnă împărăția asta și năruie Troia de pe culmea-i deodinioară. Privește: căci voiu sfâșia norul umed, care se întinde de jur împrejur, întunecând totul și împiedecând privirile tale muritoare. Tu însă nu te îndoi de spusele mamei tale și cată de ascultă de sfaturile ei. Colo, unde vezi niște mormane de dărâmături și bolovani grămădiți peste bolovani și fumul învârtejindu-se și amestecându-se cu pulberea, acolo Neptun cu tridentul lui cel mare sfărîmă zidurile, zguduindu-le din temelie și năruind întreaga Troie. La porțile scheiene stăruie cruda Iunona care, în furia ei, a încins sabia și cheamă din corăbii oștile grecești. Uită-te colo: Palas Tritonia într’un nor luminos, înarmată cu grozava Gorgona[1] șade deasupra cetăței. Colo Iupiter însuși însuflă curaj Grecilor și le îndoiește puterile; el însuși ațâță pe zei să lupte în contra Dardanilor. Du-te acum, fiul meu; fugi și pune un capăt suferințelor tale. Eu nu te voiu părăsi niciodată; astăzi te voiu duce la casa părintească fără nicio primejdie.
Sfârșind, se învălui în umbrele dese ale nopții. Zării atunci chipurile grozave ale Furiilor și pe toți zeii cei mari, dușmanii Troiei. In clipa acea am văzut întradevăr cum întreaga Troie era mistuită de flacări: cetatea lui Neptun se prăbușia din temelie, întocmai ca un frasin străvechiu de pe piscurile munților, când, crestat la rădăcină, pădurarii zoresc pe’ntrecutele să-l doboare cu topoarele cele multe; copacul e gata să cadă pe fiece clipă; cu fruntea înfiorată, tremurând din tot trupul își tot apleacă coama, până când, biruit de răni, scoate cel din urmă gemăt și prăbușindu-se umple văile cu sfărâmăturile lui.
- ↑ Scut, pe care era înfipt capul înfricoșatei Gorgona, care împietria pe oricine se uita la dânsa. Gorgona fusese omorîtă de Perseu.
