sub ele cetele Grecilor. Alții vin însă în locu-le și în tot timpul acesta nici bolovanii, nici vreun altfel de arme nu mai conteniau.
Chiar înăuntrul tindei și pe pragul ușii năzuia Pirus, ale cărui arme de aramă scânteiau în bătaea flacărilor, întocmai ca o viperă, care a stat ascunsă sub pământ tot timpul ernei, iar acuma, dupăce a năpârlit și s’a umflat, ghiftuindu-se cu buruieni veninoase, iese iar la lumină, strălucitoare de tinerețe, rostogolindu-și inelele i lunecoase, cu peptul râdicat mândru în soare și mișcându-și limba cu trei vârfuri. Impreună cu dânsul dau năvală asupra palatului și aruncă tăciuni aprinși în acoperiș uriașul Perifas, Automedon, purtătorul de arme și conducătorul cailor lui Achile, cum și toată tinerimea din Schiros. Pirus însuși, punând mâna pe un topor călit cu două tăiușuri, se repede în fruntea tuturor asupra ușorilor celor zdraveni și zmulge din țâțâni canaturile de aramă. Apoi, tăind un dulap, sparse ușa cea tare de stejar, făcând o gaură uriașă, prin care se zăria înlăuntrul casei: atriul[1] cel lung era în fața lor. Se vedeau toate odăile lui Priam și ale bătrânilor noștri regi. Văzură și o ceată de soldați, cari străjuiau înapoia ușei.
Atunci toată casa răsună până ’n fund de gemetele și învălmășala nenorociților: camerile pustii urla de bocetele femeilor, iar strigătele lor fac să se cutremure stelele de aur. Atunci mamele îngrozite rătăcesc prin întinsul palat, agățându-se de ușile, pe cari le îmbrățișă și le sărută.
Pirus stăruie cu acea furie moștenită dela tatăl său. Nici drugii ușii, nici înșiși străjerii nu-i pot ține pept; ușa e făcută bucăți de loviturile neîncetate ale berbecelui; cad totodata și ușorii, zdruncinați din temeliile lor. Iși deschid drum cu sabia, dau navală înăuntru și ucid tot ce întâlnesc. Ostașii greci umplu tot palatul, întocmai ca un puhoiu spumatic, care-și rupe zăgazurile, iese din albie, biruie cu valurile lui tot ce-i iese în cale, se revarsă furios peste ogoare, târând grămadă după dânsul staulele și turmele de pe camp. Cu ochii mei am văzut
- ↑ Atriul era încăperea cea mai însemnată dintr’o casă romană și în care intrai deadreptul din tindă. Aici se strângea familia, se puneau statuiele și chipurile strămoșilor, se așeza altarul zeilor casei și vatra.
