murilor, împiedecând trecerea: stau strânși ca un zid de fer, cu săbiile scânteietoare, gata de omor. Numai străjării cei dintâi ai porților se mai bat și acuma, împotrivindu-se cu o furie oarbă.
Imboldit de aceste cuvinte ale lui Otriade și de voința zeilor, mă răped înarmat printre flacări, acolo unde mă cheamă duhul cel negru al luptei, hreamătul mulțimei și răcnetele, ce se înalță în văzduh. Se mai întovărășesc cu mine Ripeus și voinicul Epitus; și, călăuziți de lună, Hipanis și Dimas; la ceata noastră se mai alătură apoi și tânărul Corebus Migdonide. Acesta abia de câteva zile venise în Troia, aprins de-o dragoste nesăbuită pentru Casandra și, ca viitor ginere, adusese ajutoare lui Priam și Troienilor. Nenorocitul de el! Căci n’a voit să asculte de sfaturile inspiratei sale logodnice. Când i-am văzut strânși grămadă și năzuind cu îndrăzneală la luptă, le mai vorbii și eu, în acest fel:
— Tinerilor, dacă doriți întradevăr să mă urmați și să înfruntați până la capăt orice primejdie, aflați că toată vitejia voastră e în zadar acuma. Vedeți în ce stare este cetatea. Zeii, în mâna cărora stătea puterea noastră, ne-au părăsit cu toții, lasându-și templele și altarele pustii. Să zburăm în ajutorul Troiei, care arde în flacări, să dăm iureș și să murim în mijlocul oștilor dușmane. O singură scăpare e pentru învinși: să nu nădăjduiască nicio scăpare.
Prin aceste cuvinte înflăcăraiu sufletele lor tinere. Apoi, ca niște lupi prădalnici, pe cari pe-o negură deasă o foame cumplită îi scoate afară din întunericul vizuinei, părăsindu și puii, ce așteaptă cu gura arsă, dăm proașcă prin armele dușmanilor, înfruntând moartea și ținând drumul tot prin mijlocul orașului. O noapte neagră ne înfășură cu umbra-i deasă.
Cine-ar fi în stare să povestiască tot prăpădul și omorul din noaptea aceea? Cine-ar putea vărsa destule lacrimi pentru atâtea suferinți? Străvechiul oraș, care a domnit vreme de veacuri, acuma se năruie. Puzderie de trupuri fără viață zac în toate părțile, trântite pe uliți, prin case și pe sfintele praguri ale templelor. Dar nu numai Troienii își ispășesc păcatele cu
