Cu toate că locuința tatălui meu Anchise era retrasă mai deoparte, singuratică și acoperită de o perdea de arbori, huetul se deslușește din ce în ce: zângănitul armelor se apropia mereu. Sar din pat îngrozit, mă urc pe acoperișul casei și ciulesc urechile. Ca focul când zbucnește într’un lan de grâu, întețit de bătaea vântului, sau când puhoiul își prăvale apele din munți așternându-se pe ogoare, culcând la pământ sămănăturile vesele — rod al muncei vitelor — și târând copacii desrădăcinați, iar ciobanul stă încremenit, ascultând hreamătul de pe vârful stâncilor înalte, neștiind ce este, așa stau eu și ascult.
Atunci s’a văzut cât prețuește credința Grecilor și s’au dat la iveală toate vicleșugurile lor. Casa cea înaltă a lui Deifobus, mistuită de flacări, se prăbușește la pământ; asemenea și-a vecinului său Ucalegon ardea. Flacările luminează până departe strâmtoarea lui Sigeu[1]. Strigătele oamenilor se amestecă cu zbucnirile trâmbiților. Scos din fire, pun mâna pe arme, deși nu știu încotro să mă îndrept. Sufletul însă îmi arde de dor, să-mi adun o ceată de ostași și să alerg întru apărarea cetăței, alături de tovarășii mei. Mânia și dorul de răzbunare dau aripi hotărârei mele și mă gândesc cât de frumos este să mori în luptă.
Iată însă și Pantus, care tocmai scăpase de armele Acheilor, Pantus Otriade, preot al lui Febus și străjărul cetăței, în mână cu vasele sfinte și cu chipurile zeilor învinși, târând după dânsul pe nepotu-sau, un biet copil, cu care venia în fugă spre casa mea, nebun de groază.
— Cum merge lupta, Pantus? In ce stare e cetățuea?
Abia grăii acestea și el îmi răspunse gemând:
— A venit ziua cea din urmă și vremea de apoi a Dardaniei. S’au dus Troienii, s’a dus Ilion și gloria fără seaman a Troienilor. Neînduratul Iupiter a trimis norocul de partea Grecilor. Danaii sunt stăpâni pe orașul, dat pradă focului. Calul cel înalt ardicat în inima cetății varsă ostași înarmați, iar Sinon, învingator, ne insultă și lățește focul mai departe. Pe porțile deschise în lături intră cu miile. Niciodată parcă n’au venit atâți din Micena cea mare. Alții se ațin la strâmtorile dru-
- ↑ Dardanelele de astăzi.
