de arțar, norii acoperiau tot cerul și tunetul bubuia fără încetare. Nedumeriți, trimetem pe Euripilus să întrebe oracolul lui Apolon, iar el ne-a adus dela templu aceste triste cuvinte: «Când ați pornit întâi cătră țărmurile Troiei, voi, Grecilor, ați îmbunat vânturile cu sângele unei fecioare[1]. Spre a vă întoarce acum acasă, trebue să jertfiți sufletul unui Grec.»
Când răspunsul acesta ajunse la urechile norodului, inimile tuturora se strânseră și un fior de ghiață le trecu prin oase: Cine să fie oare cel pedepsit de soarta? Pe cine l-o fi cerând Apòlon? lată atunci că vine și regele Itacei, târând cu multă zarvă în mijlocul norodului pe preotul Calchas: îl întreabă, care sunt anume voințele zeilor. Mulți îmi preziceau nelegiuirea crudă ce se uneltia împotrivă mi și, fără s’o spue, ghiciau ce are să se întâmple. Timp de zece zile Calchas n’a vrut să vorbiască; închis în sine însuși, refuză să spună numele cuiva și să-l hărăziască morții. Însfârșit, biruit de multele strigăte ale lui Ulise, rupse tăcerea și, după cum era înțeles de mai înainte, spuse că eu eram ursit pentru altar. Toți încuviințară și lucrul, de care se temea fiecare pentru sine, îl primiau bucuros acum, când se întorcea împotriva unuia singur, aducând perzarea nenorocitului. Sosise acum ziua fatală; mi se pregătiau cele sfinte: făina amestecată cu sare și bentițele împrejurul tâmplelor. Mărturisesc că, spre a scăpa de moarte, mi-am rupt lanțurile într’o noapte întunecoasă și m’am ascuns în păpurișul noroios al unei mocirle, până când Grecii vor fi întins pânzele de plecare, dacă va fi să plece. Acum nu mai am nicio nădejde de a-mi mai vedea vatra strămoșească, dulcii mei copilași și pe bătrânul meu tată. Poate că Grecii se vor răzbuna asupra lor pentru fuga mea și vor ispăși această greșală cu sângele celor nevinovați. De acea, în numele zeilor cari știu adevărul spuselor mele, în numele dreptății neprihănite, dacă respectul ei mai durează printre muritori, te rog, fie-ți milă de atâtea chinuri, fie-ți milă de un suflet, care sufere pe nedrept.
- ↑ Ifigenia, fiica lui Agamemnon.
