dinpotrivă, temelia, pe care se sprijină întreaga epopeie, căci numai mulțumită acestui vis Enea a ajuns păstrătorul zeilor cetăței și prin el i s’a arătat sfânta lui solie.
«Orașul Troiei a pierit, dar cetatea troiană nu: mulțumită lui Enea, focul sfânt nu s’a stins și zeii tot au un cult. Cetatea și zeii fug cu Enea: ei colindă mările, căutând un ținut, în care să le fie dat să se opriască.
Adesea însă două sau mai multe orașe adorau o zeitate cu același nume; același lucru am văzut că-l făceau și familiile, cu zeitățile lor casnice. După cum însă zeitățile acestor familii, deși purtând același nume, erau cu totul deosebite, tot așa și zeitățile ocrotitoare ale orașelor.
«Era la Atena o Minervă, dar mai era una și la Sparta: în fapt erau două zeițe. Un mare număr de cetăți aveau pe Iupiter ca zeu ocrotitor: erau tot atâția Iupiteri, câte orașe erau. In legenda războiului Troiei vedem o Palas luptând pentru Greci, iar la Troieni altă Palas, care primește un cult și care apără pe adoratorii săi. Trebue oare să spunem că era aceiași zeitate, care lupta însă în amândouă oștirile? Nu, de bună seamă, deoarece cei vechi nu hărăziau zeilor lor darul de a ființa peste tot locul deodată. Orașele Argos și Samos aveau fiecare o Iunonă ocrotitoare; nu era însă același zeiță, fiindcă era înfățișată în amândouă orașele cu puteri cu totul deosebite. La Roma era o Iunonă; la o poștă depărtare, orașul Veii avea alta; era așa de puțin aceiași zeitate, încât vedem pe dictatorul Camil, care împresurase Veii, îndreptând rugăciuni cătră Iunona dușmanului, spre-a o îndupleca să părăsiască orașul etrusc și să treacă în lagărul lui. Stăpân pe oraș, el ia statuea, foarte încredințat că ia în același timp o zeiță și o duce cu cucernicie la Roma. De atunci Roma avu două Iunone ocrotitoare. Aceiași istorie, peste câțiva ani, cu un Iupiter, pe care alt dictator îl aduse dela Preneste, deși Roma mai avea în mijlocul ei vreo trei, sau patru.
«Fiecare oraș își aștepta scăparea dela zeii săi și de obiceiu zeii aceștia își și dădeau multă osteneală pentru orașul lor; uitați-vă în Virgiliu cum Iunona «se strădănuește și lucrează» pentruca orașul său, Cartagina, să dobândiască într’o zi stăpânirea asupra lumei. Fiecare dintre zeii aceștia, întocmai ca Iunona lui Virgiliu, ținea la mărirea cetăței lui; acești zei aveau aceleași interese ca și oamenii, concetățenii lor. In războiu, ei mergeau la luptă alături cu dânșii. Vedem în Euripide un om care spune, la apropierea luptei: «Zeii, cari luptă împreună cu noi, sunt tot atât de puternici ca zeii, cari luptă de partea dușmanilor noștri. Niciodată Egineții nu porniau la războiu fără să ia cu dânșii statuiele eroilor lor naționali, Eacizii. Spartanii luau în toate luptele lor pe Tindarizi. In învălmășeală, zeii și cetățenii se susțineau unii pe alții, iar când erau biruitori, însemna că toți își făcuseră datoria. Dacă, dinpotrivă, erau biruiți, se legau de zei pentru înfrângerea suferită; le imputau că nu-și îndeplinise
