subiect întemeierea unui oraș. Printre toate poemele acestea vechi, cari aveau drept subiect întemeierea sfântă a unui oraș, este unul care n’a pierit, fiindcă, dacă subiectul său îl făcea să fie scump unui oraș întreg, frumusețile sale l-au făcut să fie prețuit de toate popoarele și de toate veacurile. Se știe că Enea întemeiase Laviniul, din care eșise Albanii și Romanii, așa încât era privit ca întâiul întemeietor al Romei. In jurul lui se țesuse un mănunchiu de legende și de tradiții, pe cari le găsim însemnate până și în versurile bătrânului Naevius și în istoriile lui Caton cel Bătrân. Virgiliu puse mâna pe subiectul acesta și scrise epopea națională a cetăței romane.
«Subiectul Eneidei este sosirea lui Enea, sau mai degrabă mutarea zeilor Troiei in Italia. Poetul cântă pe acest erou, care colindă mările, spre a găsi unde să întemeieze un oraș și să ducă zeii lui în Lațiu.
«Nu trebue să judecăm Eneida cu ideile noastre moderne. Unii se plâng că nu găsesc în Enea îndrăzneală, avânt, pasiune; sunt obosiți de numirea aceasta de evlavios, care revine fără încetare; se miră apoi că văd pe acest războinic întrebând pe penații lui c’o grijă așa de migăloasă, luând ca martor la fiece cuvânt pe vreun zeu, râdicând mânile la cer când e vorba să lupte, lăsându-se purtat de oracole pe toate mările și vărsand lacrimi la vederea vreunei primejdii; nu uită afară de asta să-i impute răceala lui pentru Didona și mai că sunt ispitiți să învinuiască inima aceasta, pe care nimic n’o înduioșează.
«Aici însă nu e vorba de un războinic, sau de un erou de roman. Poetul vrea să ne arate un preot. Enea este șeful unui cult, omul sfânt, întemeietorul divin, a cărui solie e să mântuie pe penații cetăței:
Pe penații zmulși din mânile dușmanului.
«Insușirea lui de căpetenie trebue să fie evlavia și denumirea, ce poetul îi dă atât de des este și aceea, care i se potrivește mai mult. Virtutea lui trebue să fie o rece și senină impersonalitate, care să facă dintr’însul nu un om, ci o unealtă a zeilor. Pentruce să căutăm în el patimi? El n’are drept la aceasta, sau trebue să le înăbușe în fundul inimei lui:
Indeplinește totuși poruncile zeilor.
«Incă în Homer Enea era un om sfânt, un mare preot, pe care poporul îl slăvia «întocmai ca pe un zeu» și pe care Iupiter îl punea mai presus de Hector. In Virgiliu el este paznicul și mântuitorul zeilor troieni. In noaptea, în care s’a desăvârșit ruina orașului, Hector i se arată în vis: «Troia — îi spune dânsul — îți încredințează zeii săi, caută-le alt oraș» Și în același timp, el îi pune în mână lucrurile sfinte, statuiele ocrotitoare și focul de pe altar, foc care nu trebue să se stingă niciodată. Visul acesta nu-i o împodobire pusă aicea de închipuirea poetului: el este
