ceva decât un oraș, sau un loc întărit. Pentru ei însă, cetatea — civitas — era tovărășia religioasă și politică a familiilor; orașul era numai locul de adunare, locuința și mai cu seamă templul acestei tovărășii. Fiecare oraș, care cuprindea deci în sine cetatea, se întemeia numai dupăce se îndepliniau anumite ceremonii religioase; el era pus dela început sub ocrotirea deosebită și pentru veșnicie a unui zeu puternic.
Nu trebue să ne facem despre cetățile din vechime ideea, ce ne-o dau orașele, pe cari le vedem râdicându-se în zilele noastre. Clădești câteva case, ai un sat; pe nesimțite numărul caselor crește, atunci ai un oraș. La cei vechi un oraș nu se întemeia cu încetul, prin înmulțirea treptată a oamenilor și a locuințelor. Ei întemeiau un oraș dintr’o dată, îl întemeiau în întregime într’o singură zi.
«Trebuea însă ca cetatea să fie alcătuită mai întâi și aceasta era opera cea mai anevoioasă și de obiceiu cea mai îndelungată. Odată ce familiile se uniseră în același cult, întemeiau numai decât și orașul spre a fi altarul acestui cult devălmășesc: pentru aceea întemeierea unui oraș era întotdeauna un act religios.
«Noi suntem mirați, când vedem în scriitorii vechimei că nu era un singur oraș măcar, oricât de vechiu să fi fost, care să nu pretindă că știe numele întemeietorului său și data întemeierei lui; aceasta, din pricină că un oraș nu putea să piardă amintirea ceremoniei sfinte, care hotărâse nașterea sa, odatăce își proslăvia în fiece an ziua aceasta printr’un sacrificiu. Atena, ca și Roma, își sărbătoria ziua nașterei[1].
«Se întâmpla adesea că niște coloniști sau niște cuceritori se așezau într’un oraș, întemeiat de mai înainte. Aceștia n’aveau de clădit case, de oarece nimic nu-i opria să ocupe pe ale învinșilor; ei trebueau totuși să îndepliniască ceremonia întemeierei, adică să așeze propriul lor altar și să pună în noua lor locuință pe zeii lor naționali. Pentru aceste cuvinte citim in Tucidide și în Herodot că Dorienii întemeiară Sparta, iar Ionienii Miletul, deși amândouă popoarele găsiră aceste orașe zidite gata, ba încă foarte vechi.
«Intemeietorul era omul, care îndeplinia actul religios, fără de care un oraș nu putea să ființeze. El așeza altarul, pe care trebuea să ardă deapururi focul sfânt; el, prin rugăciunile și făptuirile lui, chema pe zei și-i statornicia pentru veșnicie in orașul cel nou.
«La nimica nu ținea un oraș mai mult decât la amintirea întemeierei sale. S’a păstrat pomenirea a unui mare număr de poeme, cari aveau ca
- ↑ Cicerone, în Pro Sextio spune că a intrat în Brindisi în ziua, când orașul își sărbătoria ziua nașterei.
