Pagină:Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu.djvu/97

Această pagină nu a fost verificată

întredeschisă. Voi să treacă mai departe, dar cineva îl chema. Se opri să asculte.

— Mihai, bună dimineața. El nu pricepea bine cine-i vorbea.
Bonjour... Cine mă cheamă... Prin crăpătura ușii se strecură mâna Tincuței. El o recunoscu și se apropie de dânsa, sărutând-o.

— Ce va să zică asta? când ai venit?
— Acuma. Ce faci?... Am auzit că nu prea ești bine...
— N-am prea fost bine... Dar când ai venit?
— E un ceas de când am venit... Am fost la nenea Dinu... Mă duceam să-i caut niște pantofi, de la maman...

— Ce ciudat lucru!... Eu știam că ai venit, fără să știu... Ce face Sașa?

— E bine.
— Dar fetele?
— Bine, toată lumea. Da' de ce nu ieși la lumină? Ea râdea, ascunsă după ușă.
— Nu se poate... Tot ce pot să fac este să-ți dau mâna din nou, dacă te mulțumești...

Și-i întinse iarăși mâna, prin deschizătura ușii, cu brațul până la cot. El își lipi gura de pielea netedă, sărutând-o petot lungul, de jos până sus.