ceva, dar vorba i se părea atât de caraghioasă, încât chiar a doua zi, când se îmbrăca, o mârâia mereu printre dinți:
— Spici!... Auzi dumneata, spici!... Între două accese de tuse, mai făcea câte o cruce, mai trăgea o cizmă, și iar se lega de Alexandriu și de Floquet:"cum dracu-i zice, frate! "
În sfârșit, ziua cea mult dorită sosi. Scatiu se sculă de dimineață, dete o raită pe la grajd să cerceteze starea sufletească a cailor celor mari, din care unul era cam nărăvaș; sculă pe vizitiul de oraș, precum și pe Stoica, care se puseră numaidecât să se radă unul pe altul; inspectă "carâta" mișcându-i roatele; inspectă cerul. Toate păreau în bună stare, afară de aceasta din urmă, care amenința cu ploaie. După 12, Scatiu încercă redingota cea nouă, așteptând ora cuvenită spre a îmbrăca fracul. Dejună la 10 jumătate, ca să rămână vreme pentru slugi a se găti. La 12, se urcă în "carâtă" cu Costea pe capră. Vizitiul era îmbrăcat în haine negre, cu legătură albă, de vară, ale cărei capete fâlfâiau pe umeri, cu un joben de al lui Tănase pe cap,
