Pagină:Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu.djvu/75

Această pagină nu a fost verificată

bătrânului Alexandriu, așteptând roșu și enervat, să vadă lui ce rol îi dau.

În sfârșit, hotărâră să-l însoțească prefectul, până la palatul prefectului, iar primarul să-i ție un speech la gară; când o fi să meargă acasă, să-l însoțească Scatiu. Acesta se apăra cu gura jumătate, încurcând fraze fără rost... "că mi s-a îmbolnăvit nevasta tocmai acu, mă-nțelegi dumneata, când îmi ard călcâile de treabă, cu afurisita asta de enfluență".

În adevăr, de când se îmbolnăvi Tincuța, el umbla forfota de colo până colo, trântind ușile, înjurând slugile, dând dracului pe toată lumea. Alerga de la grajd, unde vizitiii frecau alămurile , până la sofragerie, unde Costea freca argintăria, făcând din treacăt observațiuni caraghioase, cu privire la putinile de la streșini sau la curcanii ce umblau prin curte. Ise auzea vocea până în vecini, strigând argatul:

— Ioane! Ioane! da' n-auzi, mă afurisitule! Omul sărea din bucătărie, cu căciula în mână:
— Porunciți, coane.
— Nu vezi curcanii ăia cum se plimbă prin curte?
— Păi ce să le fac?
— Să