Evreul părea a se gândi, fiindcă Tincuța nu-l mai auzea. Apoi iar o luă:
— Și iu vii să rog pe dumneavoastră să faceți atâta bunătate de stăruiți să se aprobe.
— O să-mi vie cam greu: trebuie alergătură, pierdere de vreme...
— Eu înțeleg, mă rog: unu la sută pentru cine aduce contractul iscălit... și încă unu pentru cine stăruiește să se primească zidirea când este gata.
— Ia ascultă, domnule Haim, dai două mii de lei să-ți aduc contractul la mână?...
— Zău, domnu Sotirescu, este mult... Așa să n-am parte eu de cuptii a meu, dacă nu este prea mult...
Și astfel îi ascultă câteva minute încă, ciorovăindu-se ca țiganii, unul mai dând o sută, altul mai lăsând una, până ce căzură la învoială.
Dezgustată de bărbatu-său și mai mult, de era cu putință, dar fericită că evreul acesta se chema Haim iar nu Isidor, Tincuța ieși din nou în trăsură.
În magazinul în care intră să cumpere ciorapi lui conu Dinu se ținu bine, vorbi liniștit și, la ieșire, întrebă foarte firesc de adresa lui Isidor. Se mira ea însăși de atâta îndrăzneală. Băieții din prăvălie săriră s-o însoțească până la bancher, fiindcă
