Pagină:Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu.djvu/47

Această pagină nu a fost verificată

este?
— E lată... Dânsa nu mai zise nimica, cunoscându-i firea sucită, ci-l lăsă să spuie de bun placul lui.

— A fost Nichitachi pe la mine... și mi-a spus una de n-o s-o crezi...

Dânsa tăcea.
— Asculți ori ba?
— De cu noapte a luat-o. El se trânti pe un scaun supărat:
— Tai cheful omului, când îi e lumea mai dragă...
— Și ce ți-a spus Nichitachi?
— Închipuiește-ți, dragă, că Mihai e plin de datorii... La numele lui Mihai, Tincuța se uită prin oglindă la bărbatu-său. Fără voia ei, simți că i se bate inima, ca unuia ce așteaptă o nenorocire și vede venind împărțitorul cu depeșa. Căută să se stăpânească și se întoarse spre el cu mirare:

— Mihai!...
— Da, Mihai al dumitale. Ea încercă să zâmbească dând din cap.
— Al meu!...
— Da, Mihai. E plin de datorii: a luat bani de la toți jidanii din București, pe ipotecă, pe amanet, cu gir, fără gir, cum a putut. Acum umblă pe la ovreiașii de la