Pagină:Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu.djvu/26

Această pagină nu a fost verificată

fapta lui, dar, cu cruzimea bătrânilor bolnavi, voia să-și ajungă la scop.

— Zoițico, ia caută colo pe fereastră, sub hârtii. Fata se dete jos de pe brațele lui și se duse să caute pe fereastră.

— Aicea, tată-mare?
— Da. Ai găsit o cutie?
— Da, am găsit o cutie de rahat.
— Ad-o încoace. Zoițica o aduse, conu Dinu o deschise cu greutate, făcând să izbucnească o pulbere fină de zahăr și un miros plăcut de vanilie. După aceea scoase o bucată de rahat și o rupse în două întinzând aluatul ca o beltea legată.

— Cască gura. Zoițica căscă o gură cât o șură. Ochii ei se aprinseră de pofta lucrului dulce. Conu Dinu se opri.

— Îmi spui ce s-a întâmplat cu Stoica? Fetița se uită o clipă în ochii bătrânului, apoi închise gura încet, muie capul în pământ și se înroși. Dar bucățica de rahat, ce atârna în aer, birui instinctul moral al fetei. Ea ridică din nou ochii către bătrân și zise încet:

— Îți spui. Însă, în clipa aceasta, conu Dinu își reveni