— Niște prostii... Ia mai bine spune lui tata-mare povestea Cotoiului încălțat.
Fata se sui pe brațele bătrânului și începu să istorisească minunile ce cetise de curând. Tincuța îi lăsă împreună și ieși.
Atâta bucurie avea conu Dinu în iernile cele lungi petrecute în singurătate. Zoița făcea din el ce vrea.
— A!... tată-mare, că tare ești zbârlit astăzi!
— Dacă sunt zbârlit, piaptănă-mă.
— Vrei?... Zău așa... Eu am învățat în părul lui Muțili.
— Cine-i Muțili?
— Așa, că parcă matale nu știi...
— Nu, zău... Uite pieptenii colo.
Fata se dete jos să ia pieptenii.
— Păpușa mea este Muțili.
— Taci, frate! Și o smulgi bine?...
Zoițica se uită la el, indignată.
— O pieptăn, nu o smulg. Am învățat să-i fac părul în hârtie; știu să-i fac conci ca la cucoane; știu să-i cos rochii...
— Da?...
— O grămadă de lucruri...
— Atunci foarte bine. Vino colea și piaptănă-mă.
Fata se sui din nou pe genunchii lui.
— Dacă vrei, fă-mi și mie păru-n hârtie.
— A!... tată-mare!... matale ești domn,
