să înhami numaidecât și pe ceilalți doi și să mă duci la Ciulniței?
— Numai cât te-i șterge la ochi cucoane.
— Câte parale vrei? Birjarul se gândi.
— E cam departe... sunt două poști bune... vreme de iarnă...
— Scurt, scurt, cât vrei?
— Să-mi dai doi poli, boierule.
— Bine. Mișcă-te. Bidiviii o rupseră la fugă. După cinci minute intrau într-o curte jidovească, plină de zăpadă bătătorită. Birjarul scoase alți doi călușei, îi înhămă înaintea celorlalți și porniră.
Conu Dinu își ridicase gulerul de la blană peste cap, ascunzându-se de teamă să nu-l cunoască cineva.
Când fură afară din oraș și dete cu ochii de întinderea lucie a câmpului, i se păru că întinerește. De doi ani îl țineau închis! De doi ani nu mai răsuflase la lumina largă a șesului! Drumul pe unde mergeau îl cunoștea din copilărie; știa numele tuturor satelor, al tuturor popasurilor; copacii erau desfrunziți și triști — și totuși lui îi părură toate noi, toate frumoase.
— Ia ascultă, birjar: știi să mâi?
— Știu, cucoane.
— Dacă știi,