— N-a vrut să iscălească, așa-i? Tincuța înălță din umeri.
— N-a vrut. Lasă că-i arăt eu!... Apoi se învârti prin casă, și iar veni în fața ei.
— Să știi că mâine cer de la tribunal să-l puie sub epitropie. Dacă e nebun, nebun să fie...
— De ce vorbești așa? E tată-meu.
— N-ai mai fi avut parte de el! Și zicând astfel, se apropie de dânsa în începu să strige:
— Nu-l vezi că-i nebun!... E nebun de legat!... Sunteți cu toții o casă de nebuni, și el, și tu, și tot neamul vostru! Tincuța se sculă binișor și voi să iasă. El îi tăie drumul.
— Unde pleci? Ai să stai aici să m-asculți. Ea se opri în loc și se uită la dânsul:
— Vrei să-mi scurtezi viața detot.
— Da' lasă că ești neam al dracului, nu pieri cu una cu două. Am să mă duc la tribunal...
Pe când el începea din nou, se deschise o ușe, și Mihai intră. Tănase, care uitase cele ce-i spusese Tincuța, rămase cu gura căscată.
— Bună ziua, domnule Tănase. El își muie glasul detot:
— Da'
