Dă-o s-o iscălească și nu mă mai descoase.
— O dau, dar explică-mi, să știu ce spun... El se lepși pe un scaun și lovi cu pumnul în masă.
— Bine, nenorocito, nu simți cum mă strâng dușmanii din toate părțile! N-ai auzit cum mă reclamă țăranii dumneavoastră, de la scofala de moșie ce am luat de zestre!...
Tincuța se mișcă pe canapea și ridică glasul.
— Nu știu nimic.
— Nu știi nimic, ha? Da' pe ce lume trăiești? Bătu-o-ar Dumnezeu de zestre s-o bată, că mai bine îmi rupeam gâtul decât mă însuram!
Ea se uită la dânsul, lovind nervos cu vârful degetelor pe hârtie.
— Vorbește încet, că e lume alături. El se smuci furios către dânsa:
— Vrei, se vede, să zic ceva lumii de alături...
Dânsa, înțelegând că nu-i de scos la cale cu el, făgădui să vorbească lui conu Dinu.
— Să te duci numaidecât la el, m-ai înțeles? Ea dete să se scoale.
— Iacă mă duc. Scatiu ieși. În urma lui, Tincuța rămase pe marginea canapelei, gândindu-se. Ce era
