Ea îl privi în ochi:
— Da?... Apoi îl luă de mână și-l trecu repede în salonașul ei.
— Așteaptă-mă aici. După câteva minute Mihai văzu ușa deschizându-se, iar Tincuța venind la brațul ministrului. Ea se mișca încet, legănându-se, venind ca o umbră în urma lui. Se uita la Mihai râzând. Ministrul părea ceva cam încurcat, dar se reculese repede.
— Uite, Mihai, doamna dorește să rămâi aici; eu doresc să vii cu mine... Ce alegi?
Tincuța se întoarse repede spre el:
— Dacă doriți dumneavoastră, eu nu mai doresc nimic.
— Veți vedea: nu-i așa că alegi să rămâi? iar pe mine mă lași să mă duc singur?
Mihai se uita la amândoi, nedumerit. Ministrul îl bătu pe umeri, prietenește:
— Rămâi, rămâi. Noi ne vedem la București în toate zilele. Apoi ieși, însoțit de Mihai până la trăsură. Când se întoarse înăuntru, Tincuța îl aștepta în mijlocul salonului, veselă. Îi făcu o reverență adâncă, trimițându-i o sărutare pe vârful degetelor.
— Nu-i pentru cine se gătește, ci pentru cine se nemerește.
— Îți
