Pagină:Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu.djvu/114

Această pagină nu a fost verificată

ai simțit nimic? n-a venit nimeni la dumneata?
— Nu.
— Da' bine dormi! Vrei să-ți arăt cum dormi? Uite așa. Și-și strâmbă capul pe o pernă, rezemându-și capul în piept, ca cineva care cade de somn. Mihai râdea:

— Da, da; așa dorm. De unde știi?
— Asta-i treaba mea. Apoi se uită împrejur.
— Dar prin casă, ce neorânduială păgânească!... Una aruncată într-o parte, alta într-alta, de ți se părea că-s hainele a patru persoane, nu ale uneia singure.

El era din ce în ce mai mirat:
— De unde știi toate astea? Ea se sculase și se uita la lucrurile lui de pe masă, scoțându-le de prin tocuri, dând sticluțele pe la nas, învârtind foarfecele în mână.

— Ce-i asta?
— Ăsta este un cuțit și o furculiță, care se îmbucă una într-alta, ca să nu ruginească.

— Dar asta? A!... un puf! Dai cu pudră?
— Nu dau. După cum vezi, este o colecție de tot felul de instrumente de ras, între care și puful pentru cine pune pudră.

— Ce fel de ras. Cuțit și furculiță...
— Nu... Astea sunt aruncate în valiză de