retrăgându-se cu grijă, fericită că nu o simțise nimeni, nimeni și intră la ea, se dezbrăcă repede și se culcă din nou.
Când își regăsi căpătâiul cald și închise ochii, i se păru că o cerească mână se coboară din aer și îi ridică de pe frunte pâcla visurilor rele, limpezindu-i gândurile. Mihai era acolo, sub același acoperământ cu dânsa. Ce mai putea dori?
A doua zi dimineața, pe când ea se îmbrăca, femeia din casă îi spuse că Mihai vrea s-o vadă.
Se găti numaidecât și se duse drept la el. Bătu la ușe.
— Intră, îi răspunse vocea lui dinăuntru. Ea intră, încet, râzând, pe când el o privea cum înainta cu pași măsurați, ca într-un menuet. Mihai își strânse lucrurile și sta într-un colț pe canapea, cetind. Felul vioi cum se înfățișa Tincuța îi păru atât de îmbucurător, încât nu se sculă și nu o întrerupse. Dânsa veni până lângă el, șezu și, luându-i mâna, îi zise lung, cu ochii în ochii lui.
— Bună dimineața. Cum ai dormit astă-noapte?
— Am dormit foarte bine, răspunse el, sărutându-i mâna.
— Cu visuri, fără visuri?
— Fără. De ce?
— N-
