când e treaz, e biciul lui Dumnezeu; când e beat, îl legi... Un asemenea om duce interesele județului și ale țării, — vai de ea, de țară!...
După aceea tăcu, clătinând trist din cap. Apoi rugă pe Mihai să-i dea hârtiile de sub pernă, ca să-i arate foaia de zestre. Începu citania din fir în păr a tuturor actelor. Bătrânul se oprea la fiecare frază, la fiecare vorbă, cerând explicarea cuvintelor noi, întrebându-l de nu era dreptatea de partea lui.
Ar fi urmat astfel toată ziua, de nu venea femeia din casă să spună lui Mihai că îl cheamă Tincuța.
Mihai ieși, iar conu Dinu rămase cu hârtiile în brațe. Tot interesul documentelor dispăru deodată, și în mintea lui se ivi o idee nouă, întoarcerea la țară. Cum avea să se ducă, cine era să-l îngrijească puțin îi păsa. Să plece cu trăsura lui Scatiu nu se mai putea, fiindcă singura slugă credincioasă, Stoica vizitiul, se dusese în lume. Atunci îi veni în gând altceva:să fugă...
Pe când planurile acestea munceau pe conu Dinu, Mihai intra la Tincuța.
Întinsă pe canapea, cu o rochie de casă pe dânsa, ale cărei cute, de mătase aurie, cădeau
