54 DUILIU ZAMFIRESCU
— Da vezi bine ! zise preotul, foarte serios.
— Las’o mai domol, părinte, dacă ai ști câte mizerii se petrec la noi, câte potlogării ordinare, ce lipsă de pudoare și de sinceritate peste tot, ți-ai schimbă părerile.
— Nici decât, doamnă.
— Atunci nu vrei să vezi.
— Ba da, văd. Numai, eu văd peste tot iar nu numai în România noastră, Tutto il mondo é paese, cu alte cuvinte ce mi-e Tanda ce mi-e Manda. Unde voiți să văd. In Belgia ?... In Franța ?... Spuneți-mi d-voastră. Poate la noi în Ungaria ? Spuneți-mi.? și pentru o întâmplare păcătoasă de la noi, vă dau zece acolo.
— Asta nu-i un cuvânt.
— Negreșit că nu, pentru lucrul în sine, Dar dacă voiți să faceți dintr’un fapt singuratic, un fapt simptomatic, spre a vă desprețui neamul d-voastre și a da pildă neamurile străine, atuncea da, este un cuvânt.
— Bine, părinte, zise Ana, iritată, ai mai văzut d-ta țară în care să-ți vie la vizită o pereche de oameni, domnul și cu doamna legitim însurați, iar peste cinci minute să-ți vină altă pereche, deasemenea legitim căsătoriți, dintre care domnul din perechea dintâi era acum un an bărbatul doamnei
