Pagină:Duiliu Zamfirescu - Îndreptări.djvu/5

Sari la navigare Sari la căutare
Această pagină nu a fost verificată

doamna asta de Regină, că n’am păzit turla. Vă rog s’o luați, Domnule.

Tocmai se întorcea Generalul, împintenat, parfumat, cu felul de tinerețe străină, pe care’l dă uniforma bărbaților ce se îngrijesc :

— Hai fată, hai !

— Așteaptă un moment, să sfârșească partida, zise Ana.

— Nu pot, dragă, că și eu am partida mea, care mă așteaptă. S’o ducă Alecu. Vrei, căpitane ?

— Bucuros.

— Bucuros, ha ?.. Bravo, ai noștri !

Apoi îl bătu pe umeri Scrâșnind din dinți.

— Așa te vreau, voinic și bărbat. Hai cu mine la club.

— Bucuros, D-le General.

Ana se uită la bărbatu-său lung. El se răsgândi:

— Nu se poate, că rămâne nevasta singură. Hai, Porțio dragă,

Apoi o bătu și pe dânsa pe spate, râzând :

— Ce Porție !.. Două porții !..

Fata se îmbrăcă, sărută mâna Anei, își luă rămas bun de la Locotenent, care trebuia să plece, și voi să iasă. Ana o opri.

— Mio dragă, nu Trei să vii și tu cu noi la țară de sărbătorile Crăciunului?

— De, doamnă, știu eu... Să scriu acasă.