se adaogă o cultură clasică de cea mai bună alegere, o fericită înclinare către idealizm, către tot ce este mare și frumos, o pornire instinctivă, ca la păsările migratorii, de a călători și a-și împrospătâ necontenit capitalul de împresii, ușor se va înțelege la ce grad de armonie au ajuns facultățile sufletești ale unui asemenea om în dezvoltarea lor. Bărbatul trebue să fie sanguim în fața micelor suferințe, și al micelor bucurii ale vieței zilnice ; melancolic în momentele hotărâtoare ; coleric împotriva impresiunilor ce încătușează interesele sale cele mai grave; flegmatic în executarea hotărârilor ce a luat. Așa este D-nn Maiorescu.
Astfel alcătuit de fire, când la 1866 România a intrat, prin alegerea dinastiei actuale, în evoluțiunea ei normală, D. Maiorescu, tânăr de tot, s’a aruncat cu trup și suflet în lupta de regenerare.
Oamenii cari lucraseră la ridicarea statului nostru actnal, ca entitate politică, întrebuințaseră toate mijloacele pentru atingerea scopului lor; entuziazm, jertfe bănești, surghiunuri; latinizare la unii, franțuzire la alții; tradiții muscălești sau fanariote, cari alcătuiau fondul de rezistență; lipsă de scrupul în alegerea mijloacelor; o năzuință de falșă erudițiune și deci de renume pe nedrept întemeiate ; o firească
