prin deplina nevinovăție a gândirilor și mai cu seamă prin limba fermecătoare pe care o vorbea. Toți în casa Generalului zâmbeau de grijea cu care învârtea ea frazele, ca nu care cumva să pătrunză vre-o vorbă străină în graiu, dar toți erau înrâuriți de sinceritatea felului ei de a fi.
Pe când Generalul eșea, fata jucâ șah eu Alexandru Comăneșteanu, fiul Sașei acum Locotenent în artilerie. Fata făcuse o mișcare greșită, primejduind unul din turnuri. Locotenentul stăruia să anuleze mișcarea.
— Nu se poate, Domnule: am greșit, urmează să fiu pedepsită.
Se făcuse roșie și zâmbea, ridicându-și părul de pe fruntea netedă.
— Ei, Mio, tare mai ești pedantă, dragă, zise Ana.
Locotenentul se uită la ele amândouă neînțelegând către cine se îndrepta numele acela nou.
— Alexandru nu știe. Am descoperit că domnișoara se chiamă Mia.
— Așa îmi zice tata, explică Porția. Mia, adică sua; amintiri italienești de la Propaganda, adaogă ea, dând din cap cu șiretenie. Apoi urmă cu necazul turnului :
— Așa eram prinsă în gânduri despre
