se preface și el ca tot în lumea asta și pentru a-l păstra într’o desfășurare logică, e bine a nu schimbă condițiunile de viață în care trăește. Lumea cea mare se freacă și se rostogolește ca valurile oceanului, cari sunt toate rotunde; iar omul are, la temelia vieții lui sufletești, darul neprețuit al imitațiunii... Cine a călătorit mult, a citit mult și a gândit mult, poate dobândi o originalitate literară, dar rare-ori o originalitate de caracter. Numai cine se naște cu o putere de viață nețărrpuritâ, cu patimi mari, cu pofte violente, are șanse să străbată în lume neschimbat; pe toți ceilanți îi nivelează viața,— din fericire.
— De ce din fericire?
— Fiindcă altfel numai oamenii lui Nietzsche ar rămânea în picioare, trăind ca într’un balamuc.
— Atunci, tată, cum rămâne cu caracterele?
— Rămâne așa : cine vrea să-și păstreze nota personală a poporului sau a familiei din care se coboară, e bine să stea acasă: comparația trage după sine imitația, iar imitația omoară originalitatea.
— Aforism, tată.
— Se poate.
— Atunci ne-am înțeles : nu mă mai duc în străinătate și poate... mă și însor.
Doctorul așteptă ca fiu-său să-i spună
