prima tinerețe’ Ana se simțea luată de apă. Ceeace la început era un sentiment aproape wnaterp, devenise cu vremea o stare sufletească complicată: îi era drag ca un copil pe care aproape îl crescuse, încercând să-l facă după chipul și asemănarea ei, și-i mai era drag ca bărbat care creștea cu personalitatea lui, după legile însușirilor sale firești, cu totul deosebite de ale ei. In vremile din urmă se hotărâse ca tânărul să plece, la Fontainebleau, pe vara viitoare. La ideea'de a nu-l mai vedea, înțelesese că-l iubea cu adevărat. De atunci începuse a se chinui și ipai mult și chinul și pe dânsul. II ținea de scurt; vrea să știe tot ce face și unde se duce. Smaranda Dudescu, care pretfridea că se coboară din neamul Basarabilor Drăculești, era obiectul sarcasmului Anei. Prințesa, cum o chemâ toată lumea, putea fi luată ca tip al unei stări sufletești, ce, pe nesimțite, se deștfeptă în clasele de sus ale societății noastre. Născută în străinătate, crescută în străinătate, vorbind limbile streine mai bine de cât propria sa limbă, Prințesa își adusese deodată aminte că este româncă și româncă neaoșe, de neam mare, și se pusese a vorbi numai românește, a se ocupa de Ligă, a d? serate literare, în cari o întreagă clasă a societății făcea cunoștință pentru întâiași dată cu scriitorii și poeții ro
