pentru unul a cărui toată viata nu erâ să fie de cât predică — o lungă, adevarată predică; și de sigur, nu lipsita de amărăciuni. Când lumea nu iartă s’o înveți, necum să-i aduci mustrări; iar de ridicarea, de înobilarea vieții prin muncă dreap tă, și prin artă, câți se preocupă ? Și să dorești a face binele, și să fii împiedicat de multe ori, și să-ti plângă inima de plânsul altora, și să nu poti scăpa — în singurătatea naturii ori în odaea-ti retrasă, mereu să tresari la vuetul neostoitelor nenorociri, și să vezi ca sfaturile tale sunt adesea niște picături de apă în marea de pasiuni... Între multe decepții dădu el Fors Clavigera, scrisorile către lucrători. Apoi la o vârstă când impresiile noui slăbesc, când inima se întoarna de-și caută sălaș în trecut, începu a-și scrie atnintiri'le, sub titlul Praeterita, în care timpul a domolit orice asprime, orice izbucnire supăractoasă și toate se mișcă într’o lumină blândă, în melancolia duioasa a lucrurilor petrecute demult: ici o descriere, colo bucuria de a vedea un oraș, o priveliște nouă, mai deoparte fiorii contactului cu arta, și pe alocuri mărturisiri interesante ca următoarea: „Întreaaga mea plăcere fuse de a observa fară să fiu băgat în seamă — de-aș fi putut fi
