Sari la conținut

Pagină:Din Anglia. Însemnările unui literat (Marcu Beza).pdf/64

Această pagină nu a fost verificată

cavouri închinate morții — fiecare, și toate laolalta prind a vorbi de viața, de ideile și simțirile unei întregi societăți apuse. Ce lume de oameni, și ce frumuseți! O galerie de artă mai tot orașul, în care cercetând, pas la pas și sub lumina trecu­tului, starea de spirit, rostul și menirea celor ce lucraseră cu dalta și cu mâinile, ori cu mintea isvodiseră; punând în contrast munca lor să­vârșită liber, din prisosul căldurii sufletești, cu munca noastră de azi, robită de mecanism, plic­ticoasă și otovă, ne dă capitolul asupra Naturii Goticului, cel mai însemnat din toate, care și aduse preocupări și vederi noui, și lărgi într’un sens mișcarea Prerafaelistă.

Vorbind de pictură, iarăși din intuiția, naturii deadreptui ’și-a scos Ruskin principiile. Putini oameni vor fi urmărit cu ochi mai răbdători și mai plini de uiimire priveliștea lucrurilor, felu­rimea lor, nesfârșitele schimbări în culori și forme, dela norii văzduhului până - micul fir de iarbă ori fărâmița de cristal, care — departe de a stinge închipuirea, deschide noui adâncuri pe poezie și mister. Și numai așâ pregătit, cu un material bogat de însemnări și observații la în­demână, se aproprie de marii pictori-peisagiști. Multora le află greșeli, cari anevoie se bagă de