oare, câți din cititorii lui Dickens nu pot spune același lucru? Câte milioane — mai ales din cei sărmani și necăjiți, cari au nevoie cu atât maimult de lumină? În viata lor grea, în monotonia lor tristă de toate zilele, Dickens a adus bucurie și mângâiere, i-a făcut să râdă, și adesea și să plângă — lacrimi din cele cari înobilează, cari deșteaptă sentimente frumoase. Și pentru asta, puțini scriitori își vor fi căpătat mai mult simpatia, dragostea cititoriilor. Popularitatea nu i-a venit după moarte, ci odată cu publicarea lui Pickwick.
E în această carte o bogăție de umor nestăpânit, care te duce într’un râs până la sfârșit, și are însușirea, că poate fii gustat de toți — și de oamenii de rând și de copiii nevinovați. Intr’o zi, o fetiță a lui Thackeray, ridicându-și ochii din paginile lui Pickwick, zise: „Tată, de ce nu scrii și tu cărți, cum scrie Dickens?”. E caracteristică întrebarea. Thackeray, atât prin subiecte, cât și prin grija deosebita a scriisului său cumpănit, armonios, presupune oarecare pregătire din partea cititorilor. Vorbind despre Umoristii Englezi din Veacul al XVIII-lea, Thackeray spune într’una din conferințele sale, că scriitorul umorist vrea să trezească iubirea, mila,
