dispar pe rând ca luate de vânt; întrezărirea păcatului atrăgător, toate se trec și se gustă și acî din prisos. Numai când cinevâ Împrumută satirii tonul aspru ori dramei zbuciumul greu, și desvălue nedreptăți, ipocrizii, adâncimi de pasiuni covârșitoare, censorul caută să mjlocească. E ținut s’o facă. Într’o tară, unde mai este încă mult bigotism, unde atâția umblă să-ți mântuiască sufletul, unde citatul Bibliei te întâmpină de pretutindeni, firește că anume noime și rânduiri trebuesc apărate. De aceea, între altele, „Strigoii“ lui Ibsen, „Profesiunea Doamnei Warren“ a lui Bernard Shaw și „Monna Vana“ a lui Maeterlink au fost oprite. Poate și cenzorul ar avea îndreptățirea, că piese de acest fel n’ar fi înțelese aci după cuviință publicul nu s’ar înălță până la criteriul de prețuire al artei. Ar fi teama, că sfârșitul din „Strigoii" s’ar lua drept ceeace pare, nu în legătura cu profunda și grozava lui semnificație; iar când în Maeterlink frumoasa Vanna se ivește noaptea în cortul bogat al lui Prinzivalle, așa cum o dorise: „seule et nue sous son manteau“, rostirea singură a cuvintelor și nu se știe ce răsunet nedorit ar avea.
Oarecum, sub cultura de veacuri, stărue ceva primitiv în publicul englez. Lucruri mai fine, mai
