dreaptă de apreciere. Aparține înainte de toate Renașterii; de unde însușirile sale bogate, dar și lipsurile. Foarte încărcat adesea, nu are construcția, întregul armonic, al tragicilor greci ; în loc de corul vechiu cu rostu-i frumos și înalt, avem la dânsul bufoni și alți ipochimeni ce aruncă printre glume și vorbe înțelepte, cu duh, dar și multe nu prea decente. El a pătruns totuși mai departe în taina sufletelor omenești și a dat o serie de tipuri, cari — pline cum sunt de suflul creației artistice, dăinuiesc în timp și rând pe rând împart din farmecul idealității lor generațiilor trecătoare: Romeo, Julieta, Portia, Shylock, Maurul din Veneția, Desdemona, Iago, Lady Macbeth, Lear, Falstaff și mai presus Hamlet.
Cătră el s’au îndreptat mai ales toți câți au încercat prin ei-înșii tristețea cunoașterii mai adânci a lumii; căci în afara împrejurărilor de intensitate dramatică, avem în Hamlet un suflet deosebit de înzestrat, care, pătrunzând dincolo de aparențe, simte în chip covârșitor golul silințelor vieții. Ieșirea dintr’această stare au căutat-o mulți prin mijloace felurite, însă toate nu-s decât leacuri trecătoare, niște amăgiri ale conștiinței fată de grozăvia nimicniciei. De aceea și
