Pe cât îl putem urmări, e o perioadă când pătruns de gânduri, de întrebări adânci, întreaga sa conceptie ajunge de un pesimism întunecos: cum o vedem în Brutus, ale cărui aspirații, neclintit idealism, nobile străduinți, nu-l duc decât la sinucidere; după aceea în Hamlet, sufletește înrudit cu eroul din Iuliu Cesar; este și în Măsură pentru Măsură, care, vroind să fie o comedie, se umple pe atât mai mult de amărăciune, și unde fiorul, nedumerirea neagră din monologul lui Hamlet iarăși revin; răsună cu numeroase accente în vârtejul pasiunilor din Othello și Macbeth; cumplit se desprinde, fără nici o rază de răscumpărare, din viforul soartei, răutăților oarbe ce aruncă drumurilor pe regele bătrân Lear; apoi deadreptul o găsim, sub forma de mărturisire, în Sonete.
Obosit poate de atâta încordare ori din alte pricini, se întoarce în vârsta sa de maturitate la Stratford, unde și moare în împrejurări iarăși nelămurite.
În preajma casei lui s’au înființat de la o vreme un teatru galerie, bibliotecă și un club ce-i
