Pagină:Din Anglia. Însemnările unui literat (Marcu Beza).pdf/2

Această pagină a fost verificată

PREFAȚĂ

Înainte de a pleca în Anglia, Titu Maiorescu ne chema acasa într’un rând pe Cerna și pe mine. Poetul fusese prin străinătăți și putea urmări mai bine pe Maiorescu, care, pornit do­mol în evocarea unor amintiri din orașele apu­sului, ne luă în biblioteca și, arătându-ne două caiete mari, cu negre coperți, zise :

„Le veți citi odată, mai târziu. Am așternut jos ce mi-au trecut pe dinainte: oameni și în­tâmplări; așa să vă deprindeți și dumneavoa­stră”.

Ne-am uitat cu Cerna în ochi întrebător. Puteam noi face așa ceva ? Maiorescu urmă :

„Impresii mai ales.... Vă duceți unul în Germania, celalt în Anglia; cât ar fi de binevenite niște însemnări de-acolo! Aproape lipsește acest gen în literatura noastră”.

O vreme, după ajungerea în Anglia, uita­sem de îndemnul profesorului. Eram și prea copleșit de vălmășagul unei lumi necunoscute,