dar azi e cu totul în stăpânirea lui Mamon, și de cum se lasă noaptea, mișcarea se oprește: pare un oraș din povești grozave, asupra căruia duhuri de vrajă au trecut, încremenind totul. Singur clopotul catedralei St. Paul a rămas viu, de numără ceasurile, sunând prelung pustiului, încăperilor fără viată, celor adormiți în preajma bisericilor, și deasupra Tamisei, care curge aproape nesimțit cași vremea; numai unde fâșii de lumină bat, vezi tremurul apei. Și pe țărmurile lui se întinde liniște; ai zice că nu e nimeni, dar nu te apropia, nu cerceta cu luareaminte: pe bănci de lemn, la capătul podurilor, sub sfinxi întunecoși, grămezii de oameni se frământă — o întreagă populație mizeră.
Unii fac parte din așa numiții Pictori de trotuare. Cu mâna tremurândă, adesea nemâncați, și în sborul goelanzilor, cari tot își găsesc un sălaș în noapte, acești nefericiți mâzgălesc într’una pe lespezii. Urme din opera lor de peste zi se arată și acum sub lămpi: capete pe jumătate șterse, corăbii ce se îneacă, păsări lipite de crengi, pomi și fructe; ba iată și o pâine — autorul a scris sub ea: „Ușoară de zugrăvit, grea de căpătat” ; și mai încolo: „Nu-ți fie rușine de
