a reduce existența materiei „la credința în această existență”, P. P. Negulescu cere din contră să se recunoască, drept cauză a senzațiilor noastre, realitatea din afară și independentă de noi(9). De aceia el se pronunță pentru un empirism realist și înțelege tot odată să pună drept bază filozofiei, datele furnizate de știință. In explicarea universului trebue plecat dela analiza principiilor fundamentale, care să ducă la o sinteză, pe temeiul ultimelor rezultate date nouă de știință. Numai făcând apel la ajutorul științei, filozofia va putea da un răspuns mulțumitor propriilor ei probleme.
In cosmologie, P. P. Negulescu este anti-finalist; el respinge deopotrivă finalismul teist, panteismul și pantelematismul — după cum respinge însăși explicațiile mecaniciste simple. Acceptând punctul de vedere al lui H. Spencer, el se declară pentru un mecanicism evoluționist. Principiile evoluționiste sunt cu deosebire subliniate în întreaga sa operă.
In problema ontologică, adică în problema relativă la originea materiei, a vieții și a spiritului, P. P. Negulescu afirmă că baza întregii vieți, ca și a întregului univers, este materia, și acceptă ultimele definiții date materiei de știința modernă. D-sa tinde la o concepție monistă. Totuși nu ajunge la concepția unui monism materialist.
In sfârșit, P. P. Negulescu ia poziție împotriva pozitivismului — pentrucă totuși, în gândirea sa filozofică, nu exclude preocupările metafizice.
*
Acestea sunt în rezumat, din punct de vedere epistemologic, concluziile, pe care le apără P. P. Negulescu. Toate premizele păreau date ca el să se ridice la o concepție filozofică materialistă, consecventă. Atitudinea sa hotărîtă în ce privește apriorismul kantian, precum
